H.Clinton: Colonizarea în Ierusalimul de Est afectează negocierile israeliano-palestiniene

Secretarul de stat american Hillary Clinton a declarat marţi seara că decizia Israelului de a continua colonizarea în Ierusalimul de Est subminează procesul negocierilor dintre israelieni şi palestinieni ce vizează soluţionarea crizei din Orientul Mijlociu, relatează miercuri agenţia de presă RIA Novosti, potrivit Agerpres.

Marţi, Israelul a anunţat că va lansa construcţia a 1.100 de noi locuinţe în cartierul de colonii evreieşti Gilo din Ierusalimul de Est.

”Considerăm că anunţul autorităţilor israeliene cu privire la construirea unor locuinţe în Ierusalimul de Est este contraproductiv faţă de eforturile noastre pentru reluarea negocierilor directe dintre părţi. După cum ştiţi, noi am cerut întotdeauna părţilor să evite acţiunile susceptibile de a submina încrederea şi de a fi calificate drept provocare”, a declarat şefa diplomaţiei americane.

Autoritatea Naţională Palestiniană /ANP/ refuză să reia negocierile directe cu Israelul atât timp cât statul evreu nu acceptă principiul coexistenţei a două state – israelian şi palestinian – în frontierele de dinainte de 1967. ANP cere, de asemenea, ca statul evreu să înceteze colonizarea în Cisiordania şi Ierusalim.

Israelul exclude la rândul său revenirea la frontierele de dinainte de Războiul de şase zile şi refuză, printre altele, să împartă Ierusalimul cu palestinienii, considerând oraşul capitala eternă şi indivizibilă a statului evreu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.